Vineri, 25 decembrie, in plin Craciun si in timp ce ne-am odihnit cu totii dupa un Ajunul mult asteptat pentru a incepe sa ne luam ramas bun de la un an extrem de dificil; Pixar si Disney au facut-o din nou: ne-au surprins (placut) cu Soul , al doilea film al anului al gigantului de animatie si primul care a fost lansat direct pentru platforma de streaming Disney+.
De cateva zile, filmul regizat de Pete Docter -una dintre cele mai stralucite minti de la Pixar, si regizor la Up, Inside Out si Monster- este disponibil pe platforma si, spre deosebire de ceea ce s-a intamplat cu Mulan in versiunea sa live action ; Este o premiera pentru care nu trebuie sa platesti un plus. Cu abonamentul traditional, ne putem bucura de el!
Dupa Unidos, povestea care a reusit sa ajunga in cinematografele traditionale inainte ca pandemia de coronavirus sa faca ravagii si sa duca la inchiderea acestor spatii; Pixar ne aduce Suflet. Si, cu siguranta, ne ia acel mic gust pe care ni l-a lasat filmul de la inceputul anului. Pentru ca, sa recunoastem, de la Pixar ne asteptam mereu la ceva mai mult decat bun.
Istoria
In Soul il intalnim pe Joe Gardiner, un profesor cu visul sau frustrat in urma: sa reuseasca ca muzician. Oricum, protagonistul nostru cauta neobosit oportunitatea de a se arata si de a se consacra. Si tocmai in aceeasi zi in care i se prezinta aceasta ocazie de a marca un inainte si un dupa in viata lui, este insotita de un alt eveniment cheie. Si tragic.
Nu ca incercam sa jucam misterul, ci ca incercam sa nu „stricam” prea mult intriga; si de aceea facem o relatare oarecum superficiala. Pentru ca este un film de care sa te bucuri in familie! Si sa simti ca nu tot ce ne-a lasat 2020 este rau, trist sau daunator. Ca si in alte filme Pixar, nu lipsesc condimentele motivationale, auto-imbunatatirea si morala.
Aventurile protagonistului, care imbina factori de noroc si/sau miracole cu tragedia si umorul, bazate pe modul in care profesorul abordeaza viata si cum ne punem noi in locul lui, sunt firul comun al filmului care ne tine captivi pe tot parcursul clipei. Si totul cu o coloana sonora marcata de compozitii de jazz grozave pe care le insoteste cu brio.
Inca de la inceput gasim la Gardiner un pianist, indragostit de acel instrument si de muzica in general, care s-a angajat ca profesor si dirijor intr-o scoala. Din locul lui, trebuie sa incerce sa raspandeasca pasiunea pentru muzica la un grup de copii care -este evident- nu o au.
Totusi, cel mai neasteptat -si trist- moment se apropie de inceputul filmului (promitem sa nu intram in prea multe detalii despre acesta). Dar, departe de a fi sfarsitul povestii, devine un nou inceput. Si tocmai in acest plan si in acest scenariu se va desfasura cea mai mare parte a povestii. Si ceea ce ar putea fi un final ingrozitor se transforma intr-o intorsatura comica.
Schimbul si pasajele dintre lumea reala si Dincolo, gratia personajelor care -in majoritatea povestilor- ar trebui sa sperie si sigiliul Pixar/Disney il fac, fara indoiala, cel mai bun film Pixar al anului 2020 (cel din urma nu a fost prea dificil, avand in vedere rezultatul United).
